brăilean de Bucureşti

- Poate nu o să mă crezi, dar eu aseară chiar am visat. Am visat că eram mângâiat de o zână bună din poveştile nordice… spuse mai mult şoptit călătorul, sorbind cu nesaţ din halba de bere aflată pe masă, la 31 38 de centimetri de gura sa. Mişcarea era mecanică, părea că mâna aia, asta făcuse toată viaţa. Ridicase halbe de bere pentru saporificarea gurii aceleia ce acum se chinuia cu greu să articuleze cuvinte, dar mai ales să le aşeze într-o frază coerentă…
Barmanul îl privea cu ochi nedumeriţi, încercând să identifice ciudatul grai în care i se adresa proaspătul client. Părea un italian născut cu vreo 60 de ani mai târziu decât ar fi trebuit, un pic dezorientat şi încă în căutarea unui loc pe care să-l poată numi acasă.
- Yeah, you’re right… scăpă el printre dinţi.
- Mă bucur că înţelegi… şopti mai mult pentru sine călătorul. Lucrezi de mult aici? Am fost şi eu o perioadă barman. La mine-n ţară… Îi păcăleam pe străinii ca tine… Ne cosideram frizeri de portofele, iar voi eraţi clienţii cu banii vâlvoi, care cerşeaţi coafuri cât mai minimaliste în portofelele pe care le afişaţi ostentativ pe masă, stâlcind şi bătându-vă joc de limba lui Shakespeare, chiar dacă nu o dobândiserăţi de la mama natură… Voi mai puţin, dar italienii erau de-a dreptul proşti…
- Italy, I knew it! exclamă barmanul satisfăcut de spiritul propriu de observaţie şi intuiţia sa rivalizând cu cea feminină. Another victory for the all knowing bartender!!!
Ridică graţios halba călătorului, acum pătată de spumă semănând cu zăpada din februarie (citise că în Roma a nins anul ăsta pentru prima oară în 25 de ani) şi o umplu la loc fără să se mai sinchisească să o spele înainte. Călătorul apucă toarta şi, cu privirea suspendată în bulele ce părea că nu se mai opresc din ascensiune, oftă… Era primul sunet pe care barmanul îl înţelegea pe deplin. Realiză că, după atâţia ani de stat în spatele tejghelei, putea acum destul de uşor să identifice ţara de provenienţă a clienţilor după felul în care râd sau plâng, dar niciodată după oftat.
Gândul îi fu întrerupt de glasul acum mult mai pătrunzător al călătorului:
- Şi te-am visat şi pe tine. Am visat că voi termina berea asta, voi fugi grăbit spre uşă, iar tu, disperat că nu am plătit, mă vei alerga vreo trei străzi până vei pune mâna pe mine…
Barmanul zâmbi, încă cu gândul la oftatul de acum două minute. Realiză destul de târziu că străinul se află acum mai departe de bar, alergând nebun spre uşa de ieşire. Apucă să mai vadă doar piciorul său drept părăsind localul şi, aruncând halba în maşina de spălat vase, oftă:
- Italians!!! Strange nation!!!
Călătorul întoarse capul şi, mirat că barmanul nu se află în spatele său, se opri gânditor. Dacă partea asta de vis nu s-a îndeplinit, oare nici cea cu zâna nu va deveni realitate? Oftă îndelung şi porni spre nord…

This entry was posted on Saturday, February 13th, 2010 at 16:26 and is filed under suflet. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.