brăilean de Bucureşti

Hai să ne jucăm ascunsa! Hai să ne jucăm ţară, ţară vrem ostaşi! Hai să ne jucăm atinsa! Hai să ne jucăm raţele şi vânătorii! Hai să ne jucăm ceva! Orice! Aşa îmi începeau zilele de vacanţă, zile în care, alături de încă 10-15 puşti de vârsta mea,  cutreieram imensul maidan din spatele blocului de dimineaţă până târziu în noapte. Trăiam într-o lume în care accesoriile şi dispozitivele de care ne bucurăm cu toţii astăzi, existau doar în filme şi cărţi, eventual în poveştile celor mari, pe care oricum nu le credeam, pentru că oamenii mari îi mint pe oamenii mici, nu-i aşa? Nu aveam calculatoare, nu aveam jucării cu telecomandă, nu aveam nici măcar un banal joc de tetris, în schimb aveam o energie incredibilă şi o poftă de joacă teribilă. Spre bucuria mea, eu nu le-am pierdut nici până în ziua de astăzi, iar dacă unora li se pare ciudat să vadă un bărbat de 30 de ani sărind un şotron încropit de nişte copii din cartier, nu pot decât să le transmit: “up yours!”. Da, în decembrie, împreună cu câţiva copii din blocul în care locuiesc acum, am făcut un om de zăpadă, iar bucuria de pe chipul lor atunci când am adus o cratiţă din casă (iartă-mă, mamă, era de la tine!) ca să aibă Omul pălărie, nu o pot descrie în cuvinte… Însă a fost cel mai frumos cadou de sărbători! Iar acum, când gerul de afară îi împinge să stea în casa scării, deşi adulţii îi gonesc pentru că fac gălăgie, eu sar cinci minute coarda cu ei, înainte de a intra în lift. Copiii de la blocul meu mi-au arătat, încă o dată, că, în esenţă, scopul oricărei existenţe trebuie să rămână libertatea de a te putea juca în voie… Viaţa trebuie să fie o joacă şi nu un joc  în care indivizii sunt doar nişte jucării cu telecomandă în mâna vreunui Master Puppeteer atotputernic şi atotştiutor, a cărui singură plăcere cotidiană este călăuzirea paşilor rătăciţi ai umanităţii… Şi nu vorbesc aici despre credinţă, încă nu îmi permit să dezbat acest subiect pe larg, în public. Vorbesc despre toate lucrurile şi faptele ce ne fac să uităm să ne jucăm… Joaca este o treabă foarte serioasă, nu o trata în joacă! Tu când te-ai jucat ultima oară? Ce zici, ne jucăm astăzi?

This entry was posted on Thursday, January 28th, 2010 at 15:57 and is filed under suflet. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.